Politichia locală sau sinuosul drum de la vorbe la fapte.

  •  
  •  
  •  

Mă așteptam ca din reculul înregistrat de PSD ca urmare a susținerii penalilor în funcții publice, mai toate partidele să tragă învățăturile de minte necesare. Asta demonstrează clar că opinia publică nu mai poate fi foarte ușor brăilită cu majorări de câțiva țechini la salariul și așa batjocoritor de mic.

Oamenii vor în primul rând un stat deschis, funcțional care să pună mai presus de orice idee populistă slujirea adevărului, promovarea valorilor în toate domeniile administrative locale sau naționale și respectarea fără crâcnire și interpretări partinice a legii.

Adică românii își doresc un stat suplu în care legea să fie împărțită cu bună și indiscutabilă credință tuturor membrilor săi, indiferent de avere, pozițiune socială sau foncție politică.
Eu unul, așa mă așteptam mai ales după catapultarea guvernului Dăncilă din palatul Victoria. Am zis că PSD-ul dornic de refacerea imaginii destul de șifonate a înțeles că un partid degeaba produce creștere economică dacă adună la sân toate specimenele care au încălcat legea, găsindu-și astfel puterea și resursele de a se lepăda de toate satanele. De partea cealaltă, am fost ferm convins că liberalii care au tras cu toată artileria grea în penalii PSD și au susținut cu toată convingerea campania USR – ” Fără penali în funcții publice”, vor veni cu garnituri noi, nepătate, așezate în poziții și înalte demnități publice doar în baza competenței și a dorinței de însănătoșire a țării. Am crezut că după o asemenea ofensivă, primele victime ale noii guvernări vor fi chiar vreascurile și uscăturile din semeața pădure de stejari seculari și liberali.

Dar ce să vezi? Aceiași Mărie cu altă pălărie! La vorbe toți îs buni. La fapte e beleaua, căci toată lumea stă cu ochii țintiți și urechile ciulite spre Dragoș sau Ionel, așteptând semnalul dacă să pună sau nu în practică ideile frumos fardate.

Din păcate ce se întâmplă în Bacăul meu drag de la începutul acestui an, pare mai degrabă un duel matinal în care cele două mari formațiuni politice încearcă să-și adjudece titlul de cel mai competent, loial și reprezentativ penal în funcție publică sau altfel spus, ai noștri sunt buni, ai voștri sunt răi! Depinde din ce tabără privești.

Presa locală a tot publicat boroboațe ale acestor vârfuri politice din ambele tabere, dar la sediile partidelor, nimic de comentat, nimic de lămurit!
Un bun prieten de-al meu, un jurnalist cu mare experiență în breaslă a publicat recent un articol foarte bun, zic eu, în care se întreba retoric de ce Dragoș Benea evită să o destituie pe doamna Daniela Țâțaru din postul de director al DGASPC ca urmare a trimiterii ei în judecată în baza unor șmenuri cu un apartament ANL.
Știu eu, onorabile amic și coleg, de ce?
Să fie oare pentru faptul că respectiva doamnă este doar trimisă în judecată și beneficiază încă de prezumția de nevinovăție?
Să stea oare Benea liniștit gândindu-se la primarul liberal din Măgura sau la ultima propunere a domnului Palăr pentru postul de inspector școlar adjunct? Știu eu ce să spun?

Cert este că oamenii se luptă doar pentru ei și nu pentru noi. N-au învățat mai nimic.

P.S. Când doi se bat pentru merele căzute la baza pomului, al treilea le culege direct de pe ramuri. Cam așa spune o vorbă din bătrâni, nu?

Lasă un răspuns