24 Ianuarie 2020 sau 20-20.

  •  
  •  
  •  

S-a mai pus un an. S-au făcut 161 de la Mica Unire. Mulți o consideră mare, dar eu, mai cârcotaș din fire tot mică zic c-a rămas. Ieri s-au bulucit în capitala moldavă veniți cu bemveuri negre cu girofaruri și stroboscoape, toți politicienii trași la patru ace pentru a mai arunca cu promisiuni deșarte în populimea credulă, naivă și abandonată.

N-or fi moldovenii niște sfinți. Unora le mai place șprițul, își mai altoiesc la beție plozii și muierile, mai pocnesc semințe prin parcuri, le mai bubuie în boxe manelele lui Guță, Vijelie și ciclopului de minune, dar cum dracu să nu fie așa când de mici trebuie să înoate prin noroaie pentru a ajunge la scoală unde ce să vezi? Trebuie să se ușureze în fundul ogrăzii, căci așa sunt multe școli din astă parte de țară.

Moldova rămâne cea mai izolată și subdezvoltată regiune a țării de parcă virusul chinezesc și-ar avea epicentrul la Iași, Vaslui, Botoșani, Bacău, Piatra, Focșani ori Galați. Nu am înțeles nici acum de ce atâta indiferență și durere în coate a autorităților de la București față de provincia istorică care a dat atâția zei ai culturii românești. Sunt convins că la anul va fi tot la fel. Doar promisiuni și studii de fezabilitate.

În atare condiții ar fi minunat să-i lăsăm singuri în Piața Unirii, să se pupe între ei, să țopăie Hora Unirii sau să-i invităm să rămnă în București pentru a-și beli ochii la actuala hartă să vază și ei cât de unită e țara, ori să meargă la hotelul Concordia unde s-a semnat actul unirii și unde acum să pișă câinii. Domnilor cu pretenții de mari politicieni, vouă chiar nu vă este RUȘINE?


Lasă un răspuns